Sport

Selecționerul a dezvăluit obiectivele pentru meciurile cu Cipru și Ucraina

Ne așteaptă două meciuri amicale de foc, iar ”tricolorii” vor depune efort maxim pentru a obține doar victorii în confruntările cu Cipru și Ucraina. Sunt asigurările oferite de selecționerul echipei naționale de fotbal Sergiu Cleșcenco în cadrul emisiunii de aseară, EURO ARENA. Republica Moldova va înfrunta Ciprul, pe 8 iunie, și Ucraina, 3 zile mai târziu.

fmf.md
Sursa: fmf.md

Reprezentativa Ciprului se află pe locul 124 în clasamentul mondial, însă selecționerul Serghei Cleșcenco susține că "tricolorii" nu vor subestima în nici un caz acest adversar.

"De mult am spus că noi nu împărțim meciurile în amicale și oficiale. E foarte serios. E un meci foarte important. Și eu vă promit că vom lupta doar pentru victorie și în primul meci, și în meciul cu Ucraina. Cum va ieși, asta este deja altă întrebare.", a menționat selecționerul Serghei Cleșcenco

Totodată, Cleșcenco spune că Ucraina are o selecționată foarte puternică și că s-ar putea ca aceasta să fie chiar una dintre suprizele turneului final al Campionatului European din Germania. Echipa Ucrainei este în grupa E la EURO împreună cu cele ale Belgiei, Slovaciei și României, iar Republica Moldova are ocazia rarisimă de a întâlni o echipă calificată la un turneu continental cu câteva zile înainte de startul acestuia.

"Pentru mine selecționata Ucrainei este mai puternică decât selecționata Poloniei. Nu știu cum va fi pe data de 11, dar ei mai au două meciuri amicale: cu Germania și Polonia. Eu sper că ei vor avea cu noi cea mai bună echipă.", a mai adăugat selecționerul Cleșcenco

Partida Republica Moldova - Cipru se va juca pe 8 iunie, la Chișinău, de la ora 19, iar meciul “tricolorilor“ no;tri cu Ucraina este programat, trei zile mai târziu, tot pe stadionul Zimbru și tot la ora 19. Ambele partide vor fi transmise în exclusivitate de postul public de televiziune, Moldova 1.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult