Social

Expert politic de la București: Biroul Interpol de la Chișinău va continua să activeze

Biroul Interpol de la Chișinău va continua să activeze, susține expertul politic de la București, Sandu-Valentin Mateiu. Dosarul în care este vizat Viorel Țentiu, pornit la inițiativa partenerilor americani și francezi, arată că justiția moldovenească funcționează. Chiar și așa, acest scandal pătează imaginea Republicii Moldova, a declarat Sandu-Valentin Mateiu pentru Moldova 1.

voceabasarabiei.md
Sursa: voceabasarabiei.md

Republica Moldova nu este singură în efortul de resetare a justiției, implicarea structurilor de anchetă americane și franceze demonstrează acest lucru, consideră comandorul în rezervă Sandu-Valentin Mateiu. Pe de altă parte, până la atingerea standardelor europene, mai e mult.

„Din păcate, aceste dosare de anvergură internațională pătează imaginea statului și mențin Republica Moldova în zona gri. Partidul guvernamental întârzie cu reformele în domeniul justiției și nici nu pare foarte preocupat de rezolvarea acestora. Totul este focusat pe combaterea elementelor criminale ce vor să aducă războiul la Chișinău, iar asta nu este un lucru rău. Ar fi bine să nu se comită abuzuri împotriva opozanților politici, deoarece rapoartele Amnesty International sunt îngrijorătoare”, a menționat Sandu-Valentin Mateiu, expert politic.

Republica Moldova nu va rămâne fără oficiul Interpol de la Chișinău, afirmă Sandu-Valentin Mateiu. Biroul Central Național Interpol oferă asistență intelligence și acces la bazele de date pentru combaterea crimei organizate și fortificarea securității naționale.

Republica Moldova a aderat la Interpol în 1994.

Amintim că șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, va sta 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată astăzi de către magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Viorel Țentiu este învinuit de corupere pasivă în două capete de acuzare. După pronunțarea deciziei, avocatul său a specificat că șeful Interpol Moldova pledează nevinovat și hotărârea va fi atacată la Curtea de Apel.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, patru din cinci persoane reținute în dosarul „Interpol” au fost eliberate.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult