Ministrul Afacerilor Europene al Cehiei: Vom continua să susținem R. Moldova
Republica Moldova se află pe drumul cel bun, își face temele pentru acasă și are capacitatea de a îndeplini toate criteriile pentru a adera la Uniunea Europeană (UE). Asta a declarat ministrul Afacerilor Europene al Cehiei, Martin Dvorak, într-un interviu exclusiv pentru Moldova 1. Oficialul a subliniat că Republica Cehă sprijină extinderea blocului comunitar și va continua să susțină Republica Moldova nu doar la nivel politic, dar și cu expertiză și consultanță.
Fără îndoială, Cehia a obținut o mulțime de avantaje fiind stat membru al UE, inclusiv economice, susține ministrul. Cehii se bucură de un nivel de trai ridicat, plasându-se constant printre primele țări din Europa Centrală și de Est, cu o economie robustă și diversificată.
„Poate am ratat unele oportunități, dar oricum este foarte important că este deschisă ușa pentru piața europeană pentru aproape jumătate de miliard de consumatori și este o provocare uriașă, un avantaj și un profit pentru companiile noastre, pentru că suntem o țară orientată spre export și exportul nostru a crescut rapid și, desigur, a crescut și nivelul de trai”, a declarat Martin Dvorak, ministrul Afacerilor Europene din Cehia.
Cehia a fost mereu alături de Republica Moldova, a accentuat ministrul, subliniind că poate ajuta țara noastră să facă pași concreți în procesul de aderare, oferind consultanță. La fel, oficialul și-a exprimat sprijinul pentru referendumul din 20 octombrie privind integrarea țării noastre în Uniunea Europeană.
„Cred că referendumul va confirma că nu puțini oameni, dar majoritatea moldovenilor sprijină aderarea, iar pe urmă haideți să lucrăm împreună și, apropo, aș vrea să spun că Cehia este absolut pregătită să vă sprijine nu numai pe cale politică, ci și prin colaborarea cu experții noștri, deoarece avem încă experiență și sunt mulți oameni în acest sens, ei își amintesc încă procedura în cazul nostru specific așa că, cred că vă vom putea asigura un grup de experți și consultanță”, afirmă Martin Dvorak.
Cehia a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, devenind a zecea țară membră. Timp de 20 de ani s-a implicat activ în procesul de luare a deciziilor europene, a sprijinit extinderea și a contribuit la promovarea valorilor europene.