Sport

Alcaraz și Nadal, împreună la Jocurile Olimpice

Carlos Alcaraz și Rafael Nadal au fost selecționați să reprezinte Spania la turneul olimpic de tenis. Acesta se va disputa în perioada 27 iulie - 4 august pe zgura de la Roland Garros.

oficiuldestiri.ro
Sursa: oficiuldestiri.ro

Carlos Alcaraz tocmai a câștigat turneul de Mare Șlem din capitala Franței, unde Rafael Nadal s-a impus de 14 ori. Alcaraz este numărul 2 mondial, în timp ce Nadal a revenit în competiție la mijlocul lunii aprilie, la începutul sezonului european pe zgură, după 16 luni în care nu a jucat aproape deloc din cauza accidentărilor.

Alcaraz și Nadal au fost selecționați alături de Alejandro Davidovich Fokina, Pablo Carreno Busta și Marcel Granollers. Pe lângă proba de simplu, Alcaraz și Nadal ar putea juca împreună la dublu.

În competiția feminină, vor juca, printre altele, Sara Sorribes-Tormo și Cristina Bucșă. Ultima este născută în Republica Moldova însă reprezintă Spania pe arena internațională. Federațiile naționale de resort trebuie să prezinte lista finală pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris până pe 19 iunie.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult