Social

Un moldovean, bănuit că a ucis o fetiță de nouă ani, în Germania. Tatăl copilei luptă pe front, în Ucraina

Un cetățean moldovean și un ucrainean sunt suspectați de uciderea unei fetițe ucrainene de nouă ani, în Germania. Cadavrul Valeriei a fost găsit după mai bine de o săptămână de căutări într-o pădure din apropierea orașului Döbeln din Saxonia - la patru kilometri de casa în care locuia.

Potrivit BILD, moldoveanul în vârstă de 33 de ani este fostul iubit al mamei Valeriei. El locuiește în Praga, dar se afla în Döbeln în ziua când a avut loc crima. Bărbatul i-a scris fostei sale iubite și i-a cerut să-l sune.

Al doilea suspect este un refugiat ucrainean, un fost marinar, în vârstă de 50 de ani, care este vecin cu familia fetei. Ucraineanul a vrut să aibă o relație cu mama Valeriei, dar a fost refuzat și i-a promis acesteia că îi va „distruge viața”. Ambii suspecți sunt căutați de poliție.

Fetița a ajuns în Germania cu mama sa, sora și bunica la începutul războiului din Ucraina. Părinții fetei se află în divorț, iar tatăl luptă pe frontul din Ucraina.

Citește mai mult