Sport

Suporterii scoțieni fac show înainte de deschiderea Campionatului European de fotbal

Spectacol de zile mari înaintea startului Campionatului European de fotbal! Suporterii scoțieni „au făcut legea” la Munchen în ajunul meciului de deschidere cu Germania. Cunoscuți sub numele de „Armata Tartan”, suporterii din Scoția au fost de neoprit. Echipați corespunzător în hainele tradiționale, aceștia au dansat și au cântat necontenit.

Mii de fani scoțieni au invadat centru orașului Munchen și fac spectacol în Marienplatz. Berea curge gârlă, iar distracția e în plină desfășurare”, spune reporterul Moldova 1, Radu Galbur.

Scoțienii au făcut încălzirea înainte de Campionatul European cântând în stradă, mulți dintre ei - cu instrumentul lor muzical tradițional, cimpoiul.

Mă simt foarte bine. Îmi place aici, în special elementele acelea de pe clădire. Este un loc fantastic. Și cred că echipa noastră se va impune în meciul de deschidere cu 3-1”.

Munchenul este un oraș deosebit cu oameni minunați și ospitalieri. Aici este totul, dansuri și distracție, așa cum trebuie să fie. Cred că în meciul cu Germania vom obține o remiză. Va fi un rezultat echitabil”.

Munchenul este cel mai frumos oraș! Scoțienii sunt peste tot. Vom obține victoria cu 6-0”.

4-0 pentru Scoția, dar vreau să menționezi că Germania este o țară foarte frumoasă, cu cei mai buni oameni și cu bere gustoasă”.

Reprezentativa Scoției s-a calificat pentru a patra oară la un turneu final al Campionatului European și pentru prima dată va juca meciul de deschidere la competiția continentală.

Citește mai mult