Social

Politicienii, principalii promotori ai discursului de ură. Retorica se intensifică pe măsură ce se apropie alegerile, avertizează experții Promo-LEX

Datele colectate de Asociația Promo-LEX arată că cel mai frecvent discursul de ură este utilizat de către politicieni, iar pe măsură ce se apropie campania electorală, intensitatea acestuia crește. Declarația a fost făcută de Irina Corobcenco, experta Promo-LEX în monitorizarea și combaterea discursului de ură, în cadrul evenimentului de informare publică „De ce instigarea la ură nu reprezintă libertate de exprimare?”.

„În spațiul public din Republica Moldova discursul de ură este generat de foarte mulți actori. În general, acest tip de discurs vizează foarte mulți oameni, diverse grupuri și, în același timp, poate fi utilizat de oricine pentru că aceste prejudecăți există și oamenii fac uz de ele. Datele statistice, datele colectate de noi în urma monitorizărilor, arată că acest tip de discurs este utilizat de către politicieni, de către formatori de opinie, uneori de către anumiți jurnaliști, de către lideri religioși, candidații la anumite funcții elective, dacă vorbim despre campania electorală”, a declarat Irina Corobcenco.

Experta a recomandat cetățenilor să se abțină de la discursuri care incită la ură. De asemenea, ea a sfătuit persoanele care sunt ținta unor astfel de discursuri să sesizeze autoritățile competente.

„Avem un cadru legal care interzice acest tip de discurs, inclusiv în perioadele electorale și poliția poate fi sesizată dacă cineva este ținta unui astfel de discurs, iar dacă simt că nu sunt suficient pregătiți să se adreseze la poliție, o pot face la Consiliul pentru egalitate. La fel, pot depune plângeri la Consiliul Audiovizualului dacă identifică un caz în media audiovizuală, iar dacă aceste cazuri sunt depistate pe rețelele sociale, invităm oamenii să raporteze aceste cazuri, pentru că pe termen scurt, mediu și lung acest discurs nu face altceva decât să divizeze societatea și să pierdem din coeziunea socială. Acest tip de discurs nu ne face bine, ci mai curând ne divizează ca societate”, a mai menționat Irina Corobcenco.

În 2022, în Republica Moldova a fost votat un proiect de lege care sancționează penal și contravențional discursul instigator la ură și discriminare. Acest proiect de lege a fost inițiat pentru a descuraja intoleranța și a așteptat mai bine de șase ani până a fi votat. În prezent, discursul instigator la ură de către candidatul la alegeri se sancționează cu amendă de la 7500 de lei la 12500 de lei, aplicată persoanei fizice, și cu amendă de la 12 mii la 20 de mii de lei, aplicată persoanei juridice.

Totodată, instigarea la ură sau violență, manifestată prin îndemnuri publice, diseminare a informației sau alte forme de informare a publicului, inclusiv prin intermediul mass-mediei, în formă scrisă, desen sau imagine, sau prin intermediul unui sistem informatic, împotriva unei categorii de persoane pe motive de prejudecată se pedepsește cu amendă în mărime de la 25 de mii până la 30 de mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 an la 3 ani.

Menționăm că la 18 iunie este marcată Ziua internațională pentru combaterea discursului instigator la ură. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat în anul 2021 o rezoluție prin care declara această zi drept una pentru „promovarea dialogului interreligios și intercultural și a toleranței în combaterea discursului instigator la ură”.

Citește mai mult