Cum pregătim copiii pentru școală, pe parcursul verii. Sfaturi pentru părinți
Odată cu înscrierile în clasa I, mamele viitorilor școlari trebuie să cunoască cum să le organizeze vacanța de vară copiilor lor, oferindu-le oportunități de a explora, învăța și a se distra într-un mediu diferit de cel de la grădiniță. Profesoara Stela Baltag susține că, chiar dacă este vacanță, este util ca părinții să păstreze o anumită rutină zilnică. Aceasta oferă copiilor un sentiment de securitate și structură, a precizat dascălul în cadrul emisiunii „Bună dimineața”, de la postul public de televiziune Moldova 1.
Stela Baltag susține că, pe parcursul verii, este important să fie pusă o bază de calcul, de a scrie literele de mână. Astfel, când vor ajunge în clasa I, elevilor le va fi mult mai ușor în procesul educațional.
Pe parcursul a trei luni de vară, copiii profită de cea mai mare vacanță. Iar de la 1 septembrie, doar în municipiul Chișinău, peste 10 mii de copii vor păși pentru prima dată pragul școlii, cu 300 mai mulți decât anul trecut.
În perioada vacanței de vară, Poliția a atenționat părinții să nu-și lase copiii nesupravegheați, pentru siguranța celor mici. În cazuri de risc, aceștia sunt îndemnați să apeleze la serviciul unic de urgență 112.
Autor: Maxim Bolohan, stagiar