Social

Republica Moldova i-a devenit a doua casă. Povestea italianului Francesco Sanna

În timp ce Italia a devenit o a doua casă pentru cei mai mulți moldoveni din diasporă, unii italieni au ales să se stabilească și chiar să investească în țara noastră. Unul dintre ei este Francesco Sanna, originar din Torino, dar care de mai bine de 29 de ani se află în Republica Moldova, unde și-a întemeiat o familie și a dezvoltat o afacere „delicioasă”. Este bucătar și gătește cu produse originale italiene pe care le importă.

În urmă cu aproape trei decenii când a decis să vină în țara noastră, Francesco Sanna nu era bucătar. Pe parcurs, a îmbrățișat această meserie, fiind și o pasiune moștenită de la mama lui.

„Eu am venit cu foarte mulți ani în urmă prima dată în Republica Moldova. Dacă nu greșesc, sunt 29 de ani, dar era cu altă profesie. Adică am venit aici ca agent de vânzări al unei companii italiene. Când am venit, nu credeam că voi fi în Moldova, voi trăi în Moldova. Veneam aici pentru lucru, dar timpul trecea și relațiile de prietenie creșteau și atunci când a fost momentul în viață să iau o hotărâre, am hotărât să merg mai departe în Moldova”, spune el.

Francesco și-a deschis o afacere de succes în Republica Moldova. El povestește că nu simte oboseala, deoarece adoră ceea ce face.

„Iată că am deschis businessul personal, firma de import-export, și de peste 13 ani fac import și distribuție de produse alimentare, lucru care a venit de la inimă. Când am hotărât, după diferite experiențe, ultima până la import fiind cea de a deschide camera de comerț italian aici, în Republica Moldova, am fost unul din fondatori, am fost secretar general. Activitățile pe care le desfășor astăzi sunt cele potrivite mie, care îmi deschid sufletul, le fac cu drag în fiecare zi”, a povestit Francesco Sanna.

Francesco spune că relațiile dintre Italia și Republica Moldova s-au dezvoltat pe parcursul anilor și că țara de unde vine susține integrarea europeană a Republicii Moldova. Iar vizita președintelui italian în țara noastră va întări și mai mult relațiile dintre Italia și Republica Moldova.

„Relațiile dintre aceste două țări au fost întotdeauna la nivel foarte înalt. Eu țin minte că deja când începusem activitatea aici, în Republica Moldova, Italia fusese printre primii parteneri la nivel economic. Cu siguranță, de mai bine de 20 de ani, asistăm la un fenomen migrator accentuat despre moldovenii care merg în Italia și hotărăsc să se stabilească. Vreau să vă spun că această vizită, prima vizită oficială a unui președinte al Republicii Italiei aici, în Republica Moldova, îmi provoacă un pic de emoții, fiindcă este ceva istoric. Cu siguranță, este un mesaj către Republica Moldova că Italia susține parcursul ei european”, a declarat Francesco Sanna.

Fiind căsătorit cu o moldoveancă, având trei copii și o afacere pe care o consideră de succes, italianul ne-a mărturisit că nu intenționează să plece din Republica Moldova, de care s-a atașat foarte mult. Cât despre gastronomia moldovenească, el crede că ea încă mai poate fi perfecționată, dar recunoaște totuși că bucătăria italiană e cea pe care o preferă.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult