Negocierile de aderare la UE încep marți. Șefa Misiunii R. Moldova pe lângă UE, Daniela Morari, explică ce urmează după prima conferință interguvernamentală
Republica Moldova este tot mai aproape de conferința interguvernamentală de la Luxemburg, care dă startul oficial al negocierilor de aderare. Premierul Dorin Recean va prezenta în cadrul conferinței, poziția țării noastre, prin care va confirma că Republica Moldova acceptă cadrul de negociere propus de Uniunea Europeană. După deschiderea oficială a negocierilor de aderare, va începe screening-ul bilateral al legislației, după screening-ul explicativ. Această etapă presupune evaluarea legislației naționale în raport cu cea comunitară.
În perioada imediat următoare, autoritățile moldovene vor merge la Comisia Europeană ca să explice, per fiecare lege, directivă și capitol, ce s-a reușit să se armonizeze cu legislația comunitară și în cât timp își asumă să lichideze restanțele, a explicat șefa Misiunii țării noastre pe lângă blocul comunitar, Daniela Morari, la emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
„Acest lucru este foarte important, adică pot să-i spun indirect deja negocierea în sine, pentru că acest element determină punctul de începere a negocierilor. Începem de jos, de la partea intermediară, sau deja de la un nivel avansat de armonizare sau înțelegere”, a declarat Daniela Morari.
Următoarea etapă sunt negocierile propriu-zise pe fiecare bloc de capitole. Cel care deschide și închide negocierile include capitolele fundamentale - justiție, stat de drept și toate elementele conexe acestor domenii, a precizat Daniela Morari.
„Cu acest lucru vom începe și noi. Suntem acum în discuții cu Comisia Europeană pentru a recepționa calendarul care va fi deja foarte clar care capitol și în care dată și deja instituțiile care sunt responsabile de aceste capitole trebuie să fie bine pregătite pentru a avea aceste prezentări pentru Comisia Europeană și ar putea răspunde la toate întrebările care vor fi formulate”, a explicat șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE, Daniela Morari.
Ambasadoarea Daniela Morari anticipează că mai facile ar putea fi negocierile pe capitolele la care există deja cooperare, acestea fiind cuprinse în acordul de asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană. Mai complexe vor fi discuțiile pe domeniile care rămân în mare parte în competența statelor naționale, cum ar fi asistența socială, de exemplu, sau pe domeniile costisitoare, cum ar fi mediul înconjurător, transport sau infrastructură, care necesită multe investiții. De asemenea, e nevoie de cooperare între instituțiile responsabile de fiecare capitol, de voință politică și de capacități instituționale, care, în prezent, sunt reduse, în unele cazuri.