Social

Un Centru Digital de Inovare Socială va funcționa în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale

Toate serviciile de asistență și protecție socială vor fi digitalizate. Astfel, cu un singur click, moldovenii vor avea acces la un pachet complet de servicii. Ministerul de resort a lansat Centrul Digital de Inovare Socială, care va oferi asistență în procesul de digitalizare și va transpune informația de pe hârtie în calculator.

Victor Papanaga este șeful echipei tehnice care va analiza ce informație trebuie stocată în format digital.

„Provocarea este lucrul însuși cu ministerul, din motiv că nu toți sunt gata să treacă la un paper off, să treacă la un proces la care să nu fie folosită hârtia”, a menționat Victor Papanaga, șeful echipei tehnice.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, povestește că, până acum, toate procesele erau extrem de birocratizate, ceea ce îngreuna munca asistentului social.

„Ani de zile, orice cetățean, orice gospodărie care dorea să beneficieze de ajutor pentru perioada rece a anului trebuia să vină cu solicitări, cu copia buletinului, cu extrase la asistentul social, trebuia să completeze o anchetă. Noi am găsit soluții digitale, iar munca asistenților sociali s-a ușurat considerabil”, a declarat Alexei Buzu.

Deschiderea centrului a fost posibilă cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova și a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii.

„Ca parte a procesului de digitalizare, UNICEF explorează în mod activ împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale dezvoltarea platformelor de învățare digitală”, a spus Maha Damaj, reprezentantă UNICEF Moldova.

„Impactul preconizat este un sistem național de protecție socială mai agil, mai eficient și mai centrat pe oameni, aliniat la abordările și standardele UE și capabil să contribuie la obiectivele strategice ale țării de a reduce sărăcia și de a promova incluziunea socială”, a menționat Daniela Gasparikova, reprezentantă PNUD Moldova.

Proiectul are un buget estimat la 8,5 milioane de dolari și o durată de trei ani. În prezent, Ministerul Muncii și Protecției Sociale administrează peste 370 de servicii sociale.

Citește mai mult