Jurnalist rus, reținut în regiunea transnistreană. Promo-LEX cere eliberarea imediată a acestuia și intervenția de urgență a Guvernului
Promo-LEX și-a exprimat, pe 25 iunie, „profunda îngrijorare” față de reținerea jurnalistului rus Timofei Iliușin în regiunea transnistreană. Organizația a cerut public intervenția „de urgență” a Guvernului de la Chișinău și eliberarea imediată a jurnalistului publicației SOTAvision, dacă acesta se mai află în detenție. Totodată, Promo-LEX a cerut inițierea procedurilor legale pentru a pedepsi persoanele responsabile de reținerea arbitrară a lui Iliușin și asigurarea protecției drepturilor omului și a libertății presei în regiunea transnistreană.
Timofei Iliușin, jurnalist al publicației independente SOTAvision, ar fi fost reținut de către angajații așa-zisului „minister al securității” de la Tiraspol în timp ce se afla în regiunea transnistreană pentru a realiza un material jurnalistic.
„Este esențial ca autoritățile să acționeze rapid pentru a proteja drepturile fundamentale ale lui Timofei Iliușin și pentru a demonstra angajamentul Republicii Moldova față de libertatea presei și drepturile omului”, a declarat Vadim Vieru, avocat, director de program în cadrul Asociației Promo-LEX.
Promo-LEX a făcut apel către organizațiile internaționale și reprezentanțele diplomatice să se implice activ în acest caz și să sprijine eforturile de eliberare și protecție a jurnalistului.
ACTUALIZARE 17:55: Biroul politici de reintegrare cere eliberarea din detenție a jurnalistului rus Timofei Iliușin, reținut în stânga Nistrului în timp ce încerca să documenteze un material jurnalistic. Chișinăul îi solicită Tiraspolului, de asemenea, să asigure posibilitatea revenirii lui Iliușin în siguranță pe malul drept.
„Pentru a elucida circumstanțele acestui incident a fost sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol, cu solicitarea precizării motivelor reținerii, locului aflării, stării de sănătate a persoanei și cererea eliberării lui imediate din detenția ilegală, cu asigurarea posibilității revenirii în siguranță pe malul drept. Conform informațiilor disponibile, cetățeanul dat nu și-a legalizat dreptul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova și nu a obținut acreditare pentru desfășurarea activităților jurnalistice în corespundere cu cerințele legislației naționale în vigoare”, a precizat Biroul de reintegrare într-un comentariu pentru „Teleradio-Moldova”.
Timofei Iliușin a solicitat azil politic în Republica Moldova în aprilie 2023, ca urmare a presiunilor politice din Rusia. Anterior, Iliușin a fost declarat indezirabil în regiunea transnistreană, în anul 2023, fără a i se oferi un motiv clar. În iunie 2022, Iliușin a părăsit Rusia, după ce a fost reținut pentru organizarea unui miting anti-război.