Politic

Parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei, discutat la Luxemburg de Dorin Recean și Olga Stefanishyna

Parcursul european comun pe care îl urmează Republica Moldova și Ucraina, realizările înregistrate de ambele țări, precum și continuarea dialogului și a sprijinului reciproc pentru accederea în marea familie europeană au fost discutate de premierul Dorin Recean în cadrul unei întrevederi cu, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică a Ucrainei, Olga Stefanishyna la Luxemburg.

În cadrul întrevederii, oficialii au menționat că vor depune eforturi ca să negocieze cele mai bune condiții de aderare, pentru binele cetățenilor.

Șeful cabinetului de miniștri de la Chișinău a specificat că „accelerarea apropierii de Uniunea Europeană a devenit un imperativ existențial pentru Republica Moldova și Ucraina, pentru ca să poată asigura securitatea frontierelor și a cetățenilor”.

În cadrul discuției, oficialii au punctat realizările înregistrate de ambele țări în procesul de integrare europeană, care au stat la baza evaluării pozitive a Comisiei Europene, precum și a deciziei ambasadorilor statelor membre UE de a aproba cadrele de negociere pentru Republica Moldova și Ucraina.

De asemenea, Dorin Recean și Olga Stefanishyna au convenit să continue dialogul constructiv și sprijinul reciproc pentru accederea în marea familie europeană, inclusiv prin valorificarea instrumentelor de asistență și de expertiză oferite de blocul comunitar.

Citește mai mult