Social

Apa din râul Nistru corespunde cerințelor de calitate, precizează ANSP după avaria la sistemul de canalizare din Bender

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) s-a autosesizat în contextul situației semnalate în urma avariei care s-a produs la stația de pompare din orașul Bender și presupusele deversări ale sistemului de canalizare în râul Nistru. În urma probelor prelevate, nu au fost înregistrate devieri, precizează instituția.

„Evaluarea rezultatelor conform rapoartelor de încercări de laborator emise din punctele de colectare ale localităților din preajma râului Nistru (Talmaza, Cioburci, Răscăeții Noi, Olănești, Tudora, Palanca) indică corespunderea probelor de apă cu cerințele de calitate. Respectiv, în probele de apă prelevate în ultimele săptămâni nu au fost înregistrate devieri ale parametrilor, asociate incidentului menționat”, se menționează în comunicat ANSP.

Menționăm că râul Nistru ar fi fost poluat, după o avarie la sistemul de canalizare din orașul Bender, în urma căreia deșeurile ar fi ajuns în fluviu.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult