Social

Autoritățile centrale îndeamnă primăriile să depună dosarele pentru amenajarea creșelor

Primăriile din R. Moldova pot depune proiecte la Guvern privind construcția sau amenajarea unor creșe pentru copiii cu vârsta de până la trei ani. Lansarea apelului doi pentru construcția, amenajarea și dotarea creșelor cu echipament, utilaje sau mobilier a fost anunțat luni, 1 iulie, de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit demnitarului, valoarea maximă acoperită de către Executiv este de 1,5 milioane de lei pentru un proiect, iar primăriile cu până la 5 000 de locuitori pot contribui cu maximum 15% din suma solicitată. Dosarele pot fi depuse până pe 31 iulie 2024.

„Instituția care va implementa proiectul este Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Perioada de implementare a proiectelor este până la finele anului 2024. Așteptăm ca până la sfârșitul anului copiii de până la trei ani să aibă un loc unde să fie aduși de părinți. La acest apel pot aplica primăriile cu până la 5 000 de locuitori. Bugetul este de circa 20 de milioane de lei”, a spus Andrei Spînu.

În cadrul acestui program, în ultimul an, au fost deschise 23 de grupe de creșă în 20 de localități, opt creșe de tip familial și șapte locuri prietenoase pentru copii la locul de muncă al părinților, cum ar fi la Inspectoratul Național de Securitate Publică, dar și în companii private, a relatat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a fost prezent la conferință. Acesta a precizat că sprijinirea familiilor tinere din țara noastră este o prioritate pentru actuala guvernare.

„Am reușit într-un an de zile să creștem capacitatea de creșe pentru 1 000 de copii și să facem investiții în peste 30 de grupe de creșe existente cu aproximativ 600 de copii. Cu ajutorul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale am reușit să avem proiecte în peste 90 de grădinițe, beneficiari fiind peste 12 000 de copii și 1 600 de copii până la vârsta de trei ani. În R. Moldova, în condițiile în care avem un deficit acut al forței de muncă, pentru că nu asigurăm aceste investiții în aceste programe, foarte mulți dintre părinți sunt nevoiți să stea mult mai mult acasă, nu pot să revină rapid pe piața forței de muncă și toți au de pierdut”, a declarat ministrul Buzu.

Amintim că Ministerul Educației a anunțat recent că în grădinițele din 15 localități din Republica Moldova vor fi deschise grupe de creșă pentru copiii de până la doi ani. Acestea vor fi deschise în baza unui proiect implementat de Banca Mondială, în parteneriat cu MEC și Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală. Suma investițiilor se ridică la peste 2 milioane de dolari, iar lucrările de renovare a sălilor vor începe anul viitor. Serviciile vor fi disponibile pentru cel puțin 15 copii în fiecare localitate.

CITEȘTE și: În grădinițele din 15 localități din R. Moldova vor fi deschise grupe de creșă

Citește mai mult