Social

Doi bărbați din Ocnița riscă până la 13 ani de închisoare: S-au dat drept polițiști și au amenințat un bărbat

Doi bărbați de 35 și 46 de ani din raionul Ocnița au ajuns pe banca acuzaților pentru șantaj și uzurparea de calități oficiale.

Imaagine simbol
Sursa: Imaagine simbol

Potrivit Procuraturii Generale, aceștia s-au dat drept polițiști și au amenințat un bărbat cu intentarea mai multor dosare penale dacă nu va achita suma patru mii de euro.

Victima, fiind consumatoare de droguri, s-a speriat că cei doi, care s-au dat drept „polițiști din departamentul anti-drog”, știau despre intenția acestuia de a procura substanțe narcotice în acea zi.

În urma amenințărilor, cei doi au solicitat și primit de la victimă suma de 4000 de euro (echivalentul a 118 160 de lei), în mai multe tranșe.

Învinuiții pledează nevinovați. Pentru fapta comisă, aceștia riscă până la 13 ani de închisoare.

Citește mai mult