Social

O companie aeriană anunță noi reguli de călătorie pentru cursa Erevan – Chișinău

O companie aeriană impune noi reguli de călătorie, valabile pentru toate zborurile către Chișinău prin Erevan. Pasagerii care vor călători cu această cursă, care ar fi fost folosită anterior pentru contrabandă cu bani în interesul oligarhului fugar Ilan Șor, vor avea dreptul să dețină asupra lor sume în valoare de cel mult 3 mii de dolari sau echivalentul acestora în orice valută. Cei care nu vor putea justifica proveniența banilor, nu vor putea continua călătoria. Compania susține că măsura a fost luată pentru a susține eforturile Republicii Moldova în lupta împotriva migrației ilegale, terorismului și a altor activități ilicite care pot amenința securitatea statului și ordinea constituțională.

Potrivit noilor reguli, compania aeriană va transmite lista pasagerilor de la zborurile Erevan-Chișinău autorităților competente din Republica Moldova, înainte de decolare. În baza acestora, autoritățile vor efectua verificări suplimentare până la decolare și aterizare, pentru a identifica și preveni orice risc potențial de securitate. Astfel, doar pasagerii care au primit confirmarea că sunt admiși la zbor vor putea continua călătoria.

„Pasagerii refuzați sau considerați „non grata” nu vor putea călători și nu li se va rambursa contravaloarea biletului achiziționat”, avertizează compania.

O altă noutate constă în faptul că toți pasagerii vor fi supuși unui control de securitate suplimentar, la trecerea frontierei de stat și/sau la îmbarcarea în aeronavă, în Erevan. Totodată, aceștia vor completa un formular prin care vor declara suma de bani pe care o dețin la traversarea frontierei. Pasagerii nu vor avea dreptul să aibă asupra lor sume de bani care depășesc 3000 de dolari, în numerar. Călătorii care vor deține sume mai mari și nu vor putea justifica proveniența banilor, nu vor putea continua călătoria. Proveniența mijloacelor bănești poate fi confirmată prin documente oficiale emise de autoritățile de stat, angajator, contracte de vânzare-cumpărare etc., mai anunță compania.

„Aceste măsuri sunt esențiale pentru a preveni utilizarea teritoriului național pentru activități extremiste, teroriste sau subversive, care ar putea destabiliza ordinea constituțională și securitatea statului. De asemenea, măsurile sunt menite să asigure respectarea normelor legale și să prevină activitățile ilegale”, a precizat compania aeriană.

Amintim că, recent, o aeronavă, la bordul căreia s-ar fi aflat mai mulți participanți la evenimentele organizate de fugarul Ilan Șor la Moscova, a aterizat de urgență la București. Pilotul a cerut o escală neprogramată, după ce la bordul avionului s-a iscat un scandal, fiind lansate mai multe amenințări, inclusiv cu bombă. Informațiile au fost infirmate, mai târziu. Echipa lui Șor a acuzat însă atunci autoritățile că nu ar fi permis aterizarea avionului la Chișinău din motive politice.

Reamintim în acest context că, anterior, Șor ar fi adus, prin cărăuși, de la Moscova la Chișinău, milioane de lei. Autoritățile susțin că banii erau destinați pentru finanțarea ilegală a partidelor afiliate oligarhului condamnat pentru frauda bancară.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult