La expoziția „Fabricat în Moldova” din acest an sunt așteptați circa 50 de mii de vizitatori
După o pauză de doi ani, cauzată de pandemia de Covid-19, Expoziția Națională „Fabricat în Moldova” revine la Chișinău, cu o ediție aniversară. În perioada 1-5 februarie, la Centrul Moldexpo sunt așteptați circa 350 de antreprenori din toate domeniile economiei naționale. Totodată, și-au anunțat prezența zeci de instituții publice prestatoare de servicii, dar și oaspeți de peste hotare.
Cele două pavilioane ale Centrului „Moldexpo” cu o suprafață de trei mii de metri pătrați destinate participanților la expoziție sunt deja pline cu produse autohtone. Expoziția va fi amplasată sectorial și în funcție de profilul de activitate al companiilor. Totodată, la târg vor fi prezente mai multe raioane cu standuri comune ale companiilor din regiune.
„Interesul este unul foarte mare și avem circa 350 de companii înregistrate cu spațiile deja delimitate pentru aceștia. Avem 40 de agenți economici care sunt noi participanți la acest eveniment. Ne-am străduit în acest an să venim cu noutăți de promovare ale anumitor ramuri ale economiei naționale și în acest sens vom avea un forum internațional pe domeniul vinificației”, spune președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea.
Până în prezent, au confirmat prezența la eveniment delegații ale oamenilor de afaceri din România, Ucraina, Polonia, Croația, Japonia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Spania, Italia și Belgia. Noutatea acestui an este prezența la Expoziție a unui stand comun al companiilor italiene care au investit în Republica Moldova.
„Obiectivul nostru principal este evident de a convinge și de a atrage investitorii italieni. Noi am participat în acești ani la aducerea a circa 300 de întreprinderi cu capital total italian sau mixt. Avem înregistrate în Moldova circa 1400 de întreprinderi care dau de lucru la aproximativ 15 mii”, menționează reprezentantul Camerei de Comerț Italiene la Chișinău, Francesco Sanna.
Și în acest an, cu un suport de rambursare a cheltuielilor pentru toate IMM-urile care vor participa la expoziție vine Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenorialului (ODA). Astfel, companiile pot depune cereri la ODA, după eveniment, în decurs de 30 de zile.
„Companiile participante la expoziție pot benefica de 100% compensare din taxa de participare sau taxa de înregistrare, or asta nu poate depăși suma de 3 mii de lei și ODA subvenționează de asemenea 50 la sută din costul spațiului expozițional, dar nu mai mult de 5 mii de lei”, spune directorul adjunct al ODA, Rodica Crudu.
Sloganul celei de-a 20-a ediții este "Fabricat în Moldova - Fabricat pentru Tine!". La eveniment sunt așteptați circa 50 de mii de vizitatori. Expoziția este organizată de Camera de Comerț și Industrie sub patronajul Guvernului.