Politic

Corespondență de la Washington // Robert Lupițu: România ar putea deveni punct logistic de asistență NATO pentru Ucraina

Noua misiune NATO pentru coordonarea asistenței militare destinate Ucrainei va avea sediul în Germania și în estul Europei vor fi organizate puncte logistice. Jurnalistul Robert Lupițu de la Calea Europeană a relatat pentru Moldova 1 că România va fi cel mai probabil un centru de sprijin operațional. Totodată, expertul în securitate Pavel Horea de la Watchdog a declarat că România și Polonia vor avea un rol important în livrarea și tranzitul de muniții spre Ucraina. Noua misiune este pe agenda Summitului NATO de la Washington. Șefii de stat și de guvern aliați se întâlnesc la o reuniune aniversară, pentru că la Washington a fost semnat tratatul organizației nord-atlantice acum 75 de ani.

natomultimedia.tv
Sursa: natomultimedia.tv

„Este o decizie pregătită în ultimele luni, ca NATO să înființeze o misiune de asistență pentru securitate și instruire pentru Ucraina, cu un comandament în Germania, condus de un general cu trei stele; și cu noduri, puncte logistice în partea estică a alianței nord-atlantice, pe flancul estic. [...] Știm deja că România ar urma să găzduiască diferite structuri logistice în acest sens. [...] Să nu uităm, România este țara care are cea mai lungă graniță cu Ucraina, dintre țările membre NATO.” - a declarat Robert Lupițu la emisiunea În Context.

„Se va crea o structură supranațională, să spunem așa, sub egida NATO, cu sediul la baza militară Rammstein din Germania. [...] Noutatea este faptul că va fi creat acel hub logistic care schimbă focusul pe Europa de Est. State precum Polonia sau România vor avea un rol central ca țări de tranzit, ca centre logistice care vor permite transferul mai eficient al bunurilor, echipamentelor și așa mai departe, spre Ucraina.” - a punctat Pavel Horea la emisiunea În Context.

Radu Osipov

Radu Osipov

Autor

Citește mai mult