Politic

Ancheta de la IGM: Experții exprimă îngrijorări privind tergiversările judiciare în procedurile de azil

Ancheta de la Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) ar trebui realizată de Serviciul protecție internă al MAI, a declarat la emisiunea „În Context” de la Moldova 1 fostul ministru de Interne, Victor Catan. În același timp, avocatul Promo-LEX Vadim Vieru consideră că procedura specială de examinare a azilului nu ar fi prevenit tergiversările din instanță. Totodată, juristul spune că nu există necesitatea de a înăspri legislația din domeniu.

„Sunt multe întrebări inclusiv legate de ședințele cum au avut loc în instanța de judecată, cine a tergiversat, motivul tergiversării. În instanțele naționale erau două proceduri. Prima, procedură de extrădare, unde au fost mai mult de zece ședințe la doi judecători, deci cauza este publică, poate fi studiată. La fel și pe azil, în contenciosul administrativ erau cauze care se examinau”, a declarat Vadim Vieru.

Fostul ministru de Interne, Victor Catan, consideră că ancheta de serviciu la Inspectoratul General pentru Migrație nu ar fi cea mai bună soluție.

„Acest caz trebuie să fie examinat de Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne, care este un organ independent și el trebuie să se ocupe de cercetarea respectivă și numaidecât o să găsească. Tergiversările, lucrurile astea se fac din interesul cuiva. Dar interesul apare când? Atunci când cineva îl corupe”, a declarat Victor Catan.

Precizăm că o anchetă internă va fi inițiată la IGM, după omorul cetățeanului Turciei în sectorul Râșcani al capitalei, după ce instituția ar fi facilitat prezența acestuia pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit SIS, așa cum cetățeanul se afla în urmărire internațională, cererea lui de azil trebuia respinsă. Concluziile au fost anunțate în urma audierilor din 15 iulie de la Parlament.

Instituțiile audiate: Procuratura Generală, SIS, Ministerul de Interne, Consiliul Superior al Magistraturii, urmează să vină cu propuneri de modificare a legislației, până pe 17 iulie. Noile modificări ar trebui să permită aplicarea rapidă a procedurilor necesare în privința persoanelor ce prezintă riscuri de securitate, pentru a respinge oferirea cererii de azil acestora.

Amintim că un cetățean turc în vârstă de 41 de ani a fost împușcat de șapte ori, pe 10 iulie, în timp ce stătea la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei. Acesta era urmărit la nivel internațional prin canale de Interpol, cu scopul de arest și extrădare pentru un șir de infracțiuni. Oamenii legii au deschis un dosar penal și examinează versiunea unei reglări de conturi.

Citește mai mult