Consecințele ploilor puternice cu grindină: Acoperișuri deteriorate și copaci doborâți
Ploile cu vânt puternic și grindina din după-amiaza zilei de miercuri au deteriorat sau au distrus parțial mai multe acoperișuri de locuințe în mai multe raioane din centrul și nordul Republicii Moldova, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. De asemenea, pompierii au intervenit în 23de cazuri de defrișare a copacilor doborâți de vânt.
În raionul Glodeni, au fost afectate acoperișurile mai multor case din satele Limbenii Noi, Iabloana, Ciuciulea și Viișoara. Echipele de intervenție au înlăturat fragmentele de acoperișuri distruse și au defrișat copacii doborâți.
În raionul Dondușeni, salvatorii au intervenit în localitatea Țaul, unde vântul a deteriorat 30% din suprafața acoperișului unui bloc locativ cu 5 nivele, dar și acoperișurile a 4 case particulare și a 2 garaje. De asemenea, rafalele de vânt au smuls acoperișul unui magazin alimentar, iar un copac prăbușit a deteriorat un garaj și un microbuz. În satul Tîrnova, acoperișul unei case de locuit a fost parțial distrus.
În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 23 de cazuri pentru defrișarea copacilor doborâți de rafalele de vânt în întreaga țară. Intervențiile au avut loc în 15 raioane, inclusiv Bălți, Strășeni, Cimișlia, Hâncești, Edineț și municipiul Chișinău. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Comisiile pentru situații excepționale raionale sunt deja la fața locului pentru a evalua pagubele materiale produse de aceste intemperii. Rămâneți cu noi pentru actualizări despre aceste evenimente și alte știri importante.