Politic

Parlamentul a desemnat un nou membru al Comisiei de Vetting

Willem Brouwer este noul membru al Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. O decizie în acest sens a fost votată de 63 de deputați.

Candidatura lui Willem Brouwer a fost propusă de partenerii de dezvoltare, după ce Maria Giuliana Civinini și-a depus cererea de demisie din această funcție. Potrivit CV-ului, Willem Brouwer a participat la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor în Albania. Willem Brouwer a mai fost vicepreședinte al „Eulex Rule of Law Mission in Kosovo” și judecător la Curtea Supremă de la Pristina, Kosovo.

Comisia de evaluare externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție este constituită din șase membri. Trei dintre ei sunt propuși de fracțiunile parlamentare, iar trei – de partenerii de dezvoltare. Membrii Comisiei sunt numiți de Parlament, cu votul a 3/5 din numărul deputaților aleși.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult