Pagube masive în agricultura din sudul țării. Fermierii nu văd eficiență în măsurile actuale de sprijin
Culturile de porumb în raioanele Taraclia, Cahul și Cantemir din sudul țării au fost afectate în proporție de la 70-100%, iar cele de floarea-soarelui - în proporție de 60-80%, potrivit evaluărilor făcute de cercetători științifici. În acest context, autoritățile de la Chișinău insistă în continuare ca agricultorii din sudul țării care au suferit pagube din cauza secetei și temperaturilor ridicate să obțină certificate de forță majoră, iar în baza acestora să ceară băncilor suspendarea plăților și dobânzilor. Fermierii susțin însă că acest mecanism nu este funcțional, iar singura soluție rămâne a fi introducerea stării de urgență în agricultură.
Potrivit ministrului Agriculturii, Centrul Național de Cercetare și Producere a Materialului Semincer și Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecția Solului urmează să vină cu un program de recomandări în următoarele două săptămâni. Iar în luna august, autoritățile vor avea consultări cu agricultorii.
„Luând în considerație că, de la 1 septembrie, se începe noul an agricol, oamenii se pregătesc de culturile și de lucrările de toamnă, practic, acești cercetători vor veni cu recomandări foarte clare privind tipurile, soiurile, modul în care trebuie să ne pregătim să facem față acestor schimbări climatice și care în fiecare an se accentuează”, a declarat Vladimir Bolea.
Cu referire la măsurile de sprijin al agricultorilor afectați de secetă, ministrul insistă ca aceștia să obțină certificate de constatare a pagubelor.
„Toate direcțiile raionale și toate comisiile excepționale la nivel de raioane trebuie să continue procesul de constatare și chem agricultorii să se adreseze în mod obligatoriu pentru a-și face actele de constatare a situației de calamitate naturală, în acest caz vorbim despre secetă, pentru produsele de grupă a doua”, a mai spus ministrul.
Cu aceste acte, fermierii pot merge la Camera de Comerț pentru a primi act de constatare în baza căruia să poată cere creditorilor să stopeze penalitățile și dobânzile bancare atât timp cât este necesar pentru agentul economic. Agricultorii declară că această măsură este una ineficientă.
„Mecanismul acesta este unul nelucrativ. Anul trecut, fiind aceeași situație, foarte mulți agricultori au fost dați în judecată și executați atât de bănci, cât și de furnizorii de inputuri. Lucrul acesta, fizic și real, este unul ineficient”, a explicat directorul Executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău.
Agricultorii anunță că urmează să înainteze oficial o solicitare către toate instituțiile statului privind instituirea stării de urgență în agricultură.
„Lucrul acesta noi îl solicităm. Chiar dimineață am fost și am discutat inclusiv la Parlament cu vicepreședintele Comisiei parlamentare. Ei au luat act și vor să întreprindă măsuri. Noi insistăm pe această măsură de a fi instituită. În cazul în care autoritățile nu vor dori să instituie această măsură, agricultorii iau în calcul alte măsuri de influență asupra Guvernului”, a mai adăugat Alexandru Bădărău.