Social

Crima de la Recea: Tânărul învinuit de omorul fetiței de șapte ani, condamnat la 23 de ani de închisoare

Tânărul în vârstă de 21 de ani, învinuit de omorul intenționat cu deosebită cruzime al unei fetițe în vârstă de șapte ani, în vara anului 2023, și-a aflat sentința. Magistrații de la Judecătoria Drochia, raionul Râșcani, l-au condamnat la 23 de ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să-i achite familiei victimei suma de 1.500.000 de lei drept prejudiciu moral.

Crima a avut loc în seara zilei de 7 august 2023. Potrivit procurorilor, tânărul ar fi auzit-o pe fetița de șapte ani cum îl striga pe fratele său mai mare. „Indignat de faptul că copila l-a deranjat”, tânărul i-ar fi spus copilei să îl aștepte lângă poarta gospodăriei bunelului său, care se afla vizavi de casa sa. Acesta ar fi condus copila în încăperea auxiliară din gospodăria respectivă, unde, potrivit Procuraturii Generale, a sugrumat-o, iar apoi i-a umplut cavitatea bucală cu țărână și a acoperit corpul neînsuflețit cu gunoi.

Tânărul pledează nevinovat. Potrivit PG, el nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Potrivit sursei citate, experții judiciari psihiatri au stabilit că, la data comiterii infracțiunii, tânărul a acționat cu discernământ, avea capacitatea de a-și da seama de acțiunile sale și le putea dirija.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult