Guvernul alocă fonduri pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale. CSE a aprobat noi decizii
Guvernul Republicii Moldova a aprobat alocarea a peste 4 milioane de lei din Fondul de Intervenție pentru a face față consecințelor situațiilor excepționale din trei raioane ale țării. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean.
Consiliul orășenesc Bucovăț va primi aproape 2,3 milioane de lei pentru a lichida consecințele alunecărilor de teren din luna aprilie 2023. Fondurile vor fi folosite pentru repararea și stabilizarea zonelor afectate, prevenind astfel riscurile viitoare pentru locuitori și infrastructură.
Alți 482 860 de lei vor fi repartizați pentru reparația acoperișurilor construcțiilor ce aparțin Centrului de Plasament Temporar pentru Persoane cu Dizabilități din comuna Bădiceni, raionul Soroca. Acestea au fost distruse ca urmare a situației excepționale cu caracter natural, produsă la 8 iunie 2024.
În satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, drumul de acces a fost deteriorat în urma unei ploi torențiale cu grindină și vânt puternic, din data de 31 august 2023. Pentru repararea acestor porțiuni de drum, Guvernul a alocat 1,3 milioane de lei, asigurând astfel accesul și siguranța locuitorilor din zonă.