Social

Maia Sandu a îndemnat cetățenii moldoveni din Irlanda să continue să ne promoveze țara

Republica Moldova se schimbă prin investițiile pe care le facem deja - în drumuri, grădinițe, școli și spitale, în satele și în orașele noastre. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul unei întrevederi cu diaspora din Irlanda. Șefa statului a încurajat cetățenii moldoveni din această țară să continue să promoveze imaginea Republicii Moldova și tradițiile moldovenești.

presedinte.md
Sursa: presedinte.md

„Irlanda e o țară care demonstrează că dezvoltarea economiei și îmbunătățirea calității vieții îi poate face pe oameni să revină acasă, chiar și după zeci de ani petrecuți în afară. Comunitatea moldovenilor noștri care se află aici, în Irlanda, înțelege pe deplin că drumul european generează oportunități; ei au avut ocazia să se convingă pe exemplul irlandez. Le-am mulțumit pentru că sprijină și promovează calea aleasă de țara noastră și pentru modul în care se implică în dezvoltarea țării”, a precizat Maia Sandu.

Președinta a mai menționat că s-a bucurat să cunoască cetățeni de-ai noștri care au construit prin multă muncă afaceri care ne promovează țara și produsele.

„Ei reușesc, prin eforturi zilnice, pe parcursul multor ani, să formeze imaginea unui popor harnic și onest”, a notat președinta pe pagina de Facebook.

Președinta Maia Sandu a încurajat diaspora din Irlanda să participe la evenimentul „Diaspora Invest”, organizat de Agenția de Investiții, „pentru a pune bazele unor noi căi prin care putem dezvolta țara, împreună”.

Precizăm că, aflată în vizită de lucru la Dublin, șefa statului a discutat cu președintele Irlandei, Michael D. Higgins, și cu premierul irlandez, Simon Harris, despre relațiile tot mai strânse între țările noastre, despre comunitatea moldovenilor care contribuie la economiile ambelor țări și despre pașii fermi pe care Moldova îi face spre calitatea de membru al Uniunii Europene.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult