Republica Moldova va dona un nou lot umanitar Ucrainei
Republica Moldova va dona Ucrainei bunuri în valoare de aproape 17 milioane de lei. În lotul de ajutoare sunt incluse mai multe tipuri de medicamente, echipamente pentru sectorul energetic, precum și corturi, seturi de lenjerie de pat, de veselă, măști medicinale și articole vestimentare. O decizie în acest sens a fost luată, sâmbătă, de Comisia Situații Excepționale.
„Poporul ucrainean are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor celor care cred că războiul nu poate aduce decât distrugeri și suferințe. Suntem alături în continuare, cu speranța că putem contribui cât de puțin la necesitățile oamenilor și la încheierea acestui război nedrept", a declarat premierul Natalia Gavrilița.
Cea mai mare parte a asistenței sunt bunuri din rezervele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Acestea constau în corturi, plapume, saltele, perne, cearșafuri, prosoape, seturi de veselă, salopete lavabile, măști medicale, mănuși din latex și cizme din cauciuc.
Alte componente ale donației reprezintă mai multe tipuri de medicamente (antibiotice, anestezice, sisteme de perfuzie, imunostimulatoare), precum și bunuri necesare pentru restabilirea sectorului energetic afectat de bombardamente (cabluri, siguranțe, transformatoare, întrerupătoare).
Actualul lot de ajutoare umanitare oferit Ucrainei este al patrulea la număr.