Social

Șase ani de închisoare pentru un șofer care a lovit mortal un biciclist, a aruncat bicicleta în șanț și a fugit de la fața locului

Un bărbat de 41 de ani va sta șase ani și șase luni după gratii după ce a lovit mortal un biciclist fiind în stare de ebrietate. Decizia a fost pronunțată pe 25 iulie de Judecătoria Drochia, sediul Râșcani, anunță Procuratura Generală.

Conform învinuirilor aduse de procurori, la 2 martie 2024, inculpatul, în timp ce se deplasa pe drumul din raza satului Corlăteni, raionul Rîșcani, și purta convorbiri telefonice, a lovit mortal un bărbat de 57 de ani care se deplasa regulamentar cu bicicleta. Din cauza leziunilor grave suferite, victima a decedat pe loc.

După impact, inculpatul nu a oprit vehiculul și nu a oferit ajutor medical victimei, alegând să părăsească locul accidentului și să continue deplasarea spre municipiul Bălți. La câteva sute de metri de la locul accidentului, după ce a observat că bicicleta accidentată este prinsă între farul drept și bara de protecție a mașinii, a staționat, a ieșit din mașină și a aruncat bicicleta într-un șanț de scurgere, fiind observat de câțiva martori.

Inculpatul și-a recunoscut parțial vinovăția pentru faptele sale. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult