Termenul pentru implementarea REP a fost extins până pe 15 noiembrie
Termenul de conformare la mecanismul de implementare a Responsabilității Extinse a Producătorului (REP) a fost extins până pe 15 noiembrie, anunță Serviciul Vamal al R. Moldova. Potrivit autorității vamale, această decizie vine în întâmpinarea agenților economici, pentru a evita blocaje în procedura de import legate de REP și a le permite să se alinieze noilor reglementări.
Extinderea termenului oferă agenților economici posibilitatea de a alege cele mai convenabile opțiuni, fie prin aderarea la sisteme colective existente, fie prin crearea propriilor sisteme colective. În special, companiile mici și mijlocii vor beneficia de acest răgaz suplimentar pentru a se adapta la cerințele tehnice și operaționale impuse de legislația REP.
Până în prezent, peste 3460 de agenți economici s-au înregistrat în Lista producătorilor. Cu toate acestea, consultările publice au evidențiat necesitatea extinderii termenului, pentru a permite tuturor agenților economici vizați – inclusiv importatorii de anvelope, uleiuri, ambalaje, autovehicule scoase din uz, baterii și acumulatori, și echipamente electrice și electronice – să se conformeze principiilor REP.
Această măsură este menită să faciliteze tranziția către un sistem de gestionare a deșeurilor mai eficient și să asigure respectarea standardelor de mediu. Agenții economici sunt încurajați să utilizeze această perioadă extinsă pentru a se înregistra și a implementa măsurile necesare.