Fosta procuroare Victoria Furtună a anunțat că va candida independent la funcția de președinte al țării
Fosta procuroare anticorupție Victoria Furtună se va înscrie în cursa prezidențială din 20 octombrie. Anunțul a fost făcută într-un spot video, filmat la Tiraspol pe fundalul monumentului comandantului de oști rusești, Alexandr Suvorov.
„Mă înscriu în cursa prezidențială în calitate de candidat independent. Sunt sigură că cunoștințele mele profesionale și abilitățile de lider vor aduce pace, liniște și prosperitate în casa noastră comună - Republica Moldova”, a declarat Victoria Furtună.
Victoria Furtună și-a început cariera de procuror în 2008 la Procuratura sectorului Botanica, municipiul Chișinău, iar în 2016 a fost numită în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție. În 2017, a instrumentat dosarul penal pe numele fostului ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc,iar ulterior - și dosarul penal fostului primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.
În martie curent, Victoria Furtună a anunțat că pleacă din sistem și a acuzat instituțiile că au fabricat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării.
Precizăm că, până în prezent, mai multe persoane publice, inclusiv Maia Sandu, și-au anunțat intenția de a candida. Este vorba de jurnalista Natalia Morari, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, fostul președinte al Platformei DA, Andrei Năstase, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, ex-premierul Ion Chicu, ex-ministrul de Externe Tudor Ulianovschi și fosta bașcană a autonomiei găgăuze, Irina Vlah.