„Regina Maria”, o nouă aulă la Universitatea de Stat din Moldova (VIDEO)
Studenții de la Universitatea de Stat din Moldova au parte de o aulă modernă, numită simbolic „Regina Maria”. Aceasta a fost dotată cu sisteme digitale interactive, care vor oferi posibilitatea organizării unor întruniri științifice și în format online, dar și noi performanțe academice pentru studenți. Proiectul este realizat de Universitatea de Stat din Moldova cu sprijinul Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României.

„Îmi aduc aminte când am făcut ore în această sală, acum mulți ani, evident că era cu totul altfel. Astăzi ne bucurăm de un confort excepțional, dar și de tehnologiile cu care este dotată această sală”, a menționat Maria Hămuraru, decanul Facultății de Științe.
Renovarea a fost pe placul studenților. Administrația USM a anunțat că, în anul viitor, alte două săli vor fi supuse lucrărilor de reparație.
„În afară de prelegeri și întruniri științifice, vor fi organizate diferite acțiuni cultural-științifice, care cu siguranță vor fi în beneficiul tuturor celor interesați nu numai de studii la Universitatea de Stat din Moldova”, a declarat Igor Șarov, rectorul USM.
Proiectul face parte din strategia de suport educațional al USM, privind cunoașterea și promovarea culturii și a civilizației românești în rândul studenților.
„Este o investiție importantă în instituțiile noastre de învățământ. Profesorii trebuie să aibă toate cele necesare în sălile de clasă pentru a desfășura acest proces”, a spus Anatol Topală, ministrul Educației.
„Indiferent de vremurile în care trăim, educația este fundamentul dezvoltării societății democratice și de aceea educația nu poate fi pusă niciodată în așteptare. Este foarte important ca studenții să aibă un mediu propice și la standarde ridicate pentru a ajunge la performanță academică”, menționează Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
Pentru acest proiect Departamentul pentru Relații cu Republica Moldova a oferit peste 2,6 milioane de lei.