Social

Ziua sportului, marcată la Ghidighici: competiții și premii pentru amatorii de mișcare

Multă energie și voie bună în satul Ghidighici, unde a fost celebrată ziua sportului. Zeci de amatori ai modului sănătos de viață au participat la curse de ciclism și s-au întrecut în diverse probe de sport.

Evenimentul a început cu o cursă de ciclism. Participanții la această probă au avut de înconjurat satul pe bicicletă. Cei care au ajuns printre primii au fost premiați.

„Am fost foarte emoționat. Nu credeam în mine, credeam că pierd, eram pe locul doi. Am văzut că mai pot și la final am câștigat”;

„De când eram mic îmi plăceau foarte mult bicicletele. Merg zilnic câte cinci kilometri”;

„De mic practic acest sport. Zilnic merg pe bicicletă la magazin în sat. Am participat în fiecare an la Velomaraton din simplă pasiune”, au relatat participanții.

Tinerii s-au întrecut și la viteză pe o distanță de 30 și de 60 de metri.

„Competiția a fost un pic grea că am concurat cu o fată mai mare. Trebuie să practicăm sportul ca să fim sănătoși”;

„Eu am ajuns pe locul I și a fost o mare fericire pentru mine să aflu că sunt pe locul I”.

„M-am antrenat din greu. Trebuie să te antrenezi ca să fii așa. Am concurat cu un băiat mai puternic și am crezut că o să mă întreacă, dar am ajuns primul”.

Autoritățile locale ne-au spus că, în timpul apropiat, tinerii din localitate vor avea un spațiu unde vor putea practica sportul.

„Avem cluburi sportive, dar, din păcate, nu avem locații și practic ei merg mai mult în Chișinău, dar sunt copilașii noștri. Ne străduim să investim, să finalizăm Casa de Cultură după care o să avem și locații unde o să poată veni copilașii aici pe loc. La moment avem Școala de Arte unde sunt mai mult încradrați”, a relatat Victoria Calmîș, primar de Ghidighici.

Ziua Sportului în Ghidighici este la cea de-a treia ediție.

Citește mai mult