Mai multe categorii de cetățeni vor putea solicita online bilete de tratament sanatorial
Veteranii de război, persoanele cu dizabilități de pe urma războiului și victimele catastrofei de la Cernobîl vor avea acum acces mai simplu la biletele de tratament sanatorial, conform unei hotărâri recente aprobate de Cabinetul de miniștri. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să stea la coadă la oficiul Casei Naționale de Asigurări Sociale ci vor putea depune cererile online prin intermediul portalului servicii.gov.md sau pe pagina oficială a CNAS. În plus, numărul documentelor necesare va fi redus, iar schimbul de informații între instituțiile implicate va fi automatizat.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a menționat că, până la adoptarea modificărilor, beneficiarii de bilete de tratament sanatorial trebuia să prezinte o serie de documente, în format fizic, la Casa Națională de Asigurări Sociale.
„Am introdus posibilitatea ca aceste persoane sau membru al familiei să depună dosarul online. Am eliminat necesitatea de a depune patru tipuri de documente. Asta înseamnă că CNAS colectează datele de la alte instituții publice. Facilităm decizia cu privire la valoarea compensației monetare atunci când sunt situații că beneficiarul nu poate să utilizeze biletul sanatorial care i s-a cuvenit”, a menționat Alexei Buzu.
Conform datelor oficiale, în 2022, Casa Națională de Asigurări Sociale a oferit aproximativ 6.500 de bilete de tratament sanatorial, în valoare totală de peste 57 de milioane de lei. În anul următor, numărul biletelor a crescut ușor la circa 6.650, iar valoarea totală a depășit 68 de milioane de lei.