Ce este inflația și cum influențează rata de bază stabilită de BNM comportamentul financiar al cetățeanului
Inflația este un subiect care ne afectează viața, indiferent de domeniul în care activăm și zona unde locuim. Cu toate acestea, mulți dintre noi nu cunosc prea multe despre acest termen, care mai este și dificil de înțeles. Încercăm să vă explicăm în termeni simpli ce determină inflația și cum influențează viața de zi cu zi.
Ce este inflația?
Inflația înseamnă creșterea generală a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie. Aceasta înseamnă că banii noștri valorează mai puțin, adică putem cumpăra mai puține lucruri cu aceleași sume de bani.
Ce determină inflația?
Exemplu practic: Dacă mulți oameni doresc să cumpere un produs specific, dar nu sunt suficient de multe produse disponibile, prețurile vor crește.
Expansiunea economică: În perioadele de creștere economică, oamenii au mai mulți bani de cheltuit, ceea ce poate duce la o creștere a cererii.
Materii prime: Dacă prețurile materiilor prime, cum ar fi petrolul, cresc, costurile de producție pentru multe bunuri și servicii vor crește, iar aceste costuri suplimentare se vor reflecta în prețuri mai mari pentru consumatori.
Salarii: Creșterea salariilor poate duce la creșterea costurilor de producție, ceea ce înseamnă prețuri mai mari pentru produse.
Banca Națională: Deciziile Băncii Naționale a Moldovei (BNM) privind masa monetară pot influența inflația. Dacă BNM mărește cantitatea de bani din economie prea rapid, inflația poate crește.
Cheltuieli guvernamentale: Deficitele bugetare mari și cheltuielile guvernamentale pot stimula cererea și inflația.
Percepții: Dacă oamenii se așteaptă ca prețurile să crească în viitor, pot încerca să cumpere mai multe bunuri și servicii acum, ceea ce crește cererea și inflația.
Negocierea salariilor: Dacă angajații anticipează inflație, pot cere salarii mai mari, ceea ce poate duce la o spirală de creștere a costurilor și prețurilor.
Prețurile internaționale: Schimbările în prețurile internaționale ale materiilor prime pot influența inflația în Moldova.
Ratele de schimb: Deprecierea leului moldovenesc poate face importurile mai scumpe, contribuind la creșterea inflației.
Evenimente neprevăzute: Crize economice, dezastre naturale, conflicte politice sau alte evenimente neprevăzute pot afecta prețurile bunurilor și serviciilor.
Exemple practice pentru R. Moldova:
Creșterea prețurilor la energie: Dacă prețurile la gaze naturale sau petrol cresc pe piețele internaționale, acest lucru va afecta prețurile la energie în Moldova, ducând la o creștere generalizată a prețurilor.
Creșterea salariilor: Dacă salariile în sectorul public sau privat cresc semnificativ, companiile pot majora prețurile pentru a compensa costurile mai mari ale forței de muncă.
Politica BNM: Deciziile BNM privind ratele dobânzilor și măsurile de stimulare economică pot influența inflația prin modul în care afectează cererea de bunuri și servicii.
Inflația este influențată de o combinație de factori economici, politici și sociali. Înțelegerea acestor factori ne ajută să gestionăm mai bine economia și să menținem stabilitatea economică.
Într-o decizie recentă, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a hotărât, cu unanimitate de voturi, să mențină rata de bază la nivelul de 3,6% anual. Potrivit BNM, această decizie se aliniază politicilor menite să susțină stabilitatea economică și inflația în limitele țintei stabilite.
Expertul economic Veaceslav Ioniță a explicat cum influențează politica monetară a BNM comportamentul financiar al cetățenilor. În 2021, când rata de bază a ajuns la cel mai scăzut nivel, Moldova a avut cele mai ieftine credite, ceea ce a încurajat oamenii să acceseze credite de consum și ipotecare. Însă, în urma crizei din 2022, pentru a controla inflația, BNM a înăsprit politica monetară, ceea ce a dus la o reducere a numărului de solicitări de credite.
„Acum criza a trecut, avem nevoie să încurajăm oamenii să consume ca să pornim economia și Banca Națională scade rata dobânzii, lucru care duce la ieftinirea creditelor. Spre exemplu, creditele de consum au fost la 16%, acum au coborât la 11%, cu tendință clară de scădere, ca rezultat, oamenii noștri se împrumută din ce în ce mai mult. Ca rezultat, rata de bază clar îți arată ce se va întâmpla în următoarele câteva luni cu depozitele și creditele oamenilor”, a explicat Ioniță.
Inflația actuală este de 3,8%, iar până la sfârșitul anului se estimează că va fi în jur de 4%. În același timp, salariul nominal va crește cu aproximativ 12%, ceea ce înseamnă că veniturile reale ale populației vor crește, iar oamenii vor putea cumpăra mai mult decât anul trecut, susține expertul.