Regional

Educație prin jocuri și ateliere de creație: Balul Fructelor și Legumelor, organizat la Centrul Comunitar din Răzeni

Au dedicat fructelor și legumelor o zi specială. Este vorba de copiii care frecventează Centrul Comunitar din satul Răzeni, raionul Ialoveni. Ghidați de șase profesori, aceștia au învățat poezii, cântece, au aflat curiozități despre fructe și legume și chiar au avut ocazia să prepare câte ceva. Activitățile s-au desfășurat timp de două luni și au culminat cu Balul Fructelor și Legumelor.

imagine-simbol
Sursa: imagine-simbol

La Balul Fructelor și Legumelor, pe lângă poezii, cântece și scenete tematice, copiii au întocmit niște reguli pe care le respectă înainte să mănânce.

Pe parcursul celor două luni, copiii au învățat de la bunele maniere până la cum să planteze fructe și legume.

„Am învățat multe informații despre fructe și legume care ne vor ajuta în viață. Când vom crește vom planta propriile grădini ale noastre ca să nu fie necesar să luam de la magazin”;

„Am învățat bunele maniere, cum să mâncăm frumos, jocuri de logică”, au spus copiii.

În cadrul lecțiilor de pictură copiii au creat mai multe gazete de perete.

„În aceste gazete am încercat să reprezentăm fructe și legume, dar și cât de talentați suntem în arta desenului”;

„La fiecare gazetă am lucrat. Fiecare ne-am implicat în aceste desene foarte bine”;

„La aceste gazete am lucrat zece săptămâni deoarece în fiecare săptămână am făcut câte o gazetă. În fiecare gazetă am reprezentat în fiecare săptămână ce dorim să facem”, au relatat participanții.

Părinții, prezenți și ei la bal, au menționat că Centrul Comunitar le oferă celor mici o dezvoltare multilaterală.

„Copilul se dezvoltă pe diferite arii, a fost la arhitectură, a fost avocat în acest centru, cumva se dezvoltă și aici își găsesc vocația pe care o vor urma probabil în viitor”;

„Cei de aici fac o atmosferă ca o adevărată familie și copiii se simt importanți, se simt valoroși, se dezvoltă și asta este important pentru mine ca părinte”, au relatat părinții.

În fiecare an, subiectele evenimentelor organizate de copii variază. Centrul Comunitar le oferă toate materialele necesare pentru activități.

„Eu personal mă duc, cercetez, analizez care ce dorește și ajungem la o temă care este dorită de majoritatea. Este un centru comunitar în ajutorul familiilor social vulnerabile. Avem cerc dramatic, avem pictură și artă, arta discuției și a dicției”, a menționat Nina Luchian, directoare adjunctă a Centrului Comunitar Răzeni.

Centrul Comunitar din satul Răzeni și-a început activitatea în 2016, cu ajutorul unei fundații elvețiene și este frecventat de 40 de copii.

Citește mai mult