Medaliații olimpici Anastasia Nichita și Serghei Tarnovschi au revenit acasă
Olimpicii moldoveni, care au "scris istorie" la Paris - luptătoarea Anastasia Nichita și canotorul Serghei Tarnovschi - au adus medaliile acasă. Sportivii și antrenorii lor au fost întâmpinați ca niște eroi la Aeroportul Internațional Chișinău. Conducerea statului, membri ai federațiilor și rudele laureaților - toți au venit să-i felicite pe sportivi.
Ultimii sportivi ai lotului nostru olimpic, care au fost prezenți aseară la ceremonia de închiderea Jocurile Olimpice de la Paris, au revenit acasă, iar printre ei - Anastasia Nichita, care a cucerit medalia de argint la lupte libere feminine, și Serghei Tarnovschi, care a obținut "bronzul" la canoe. Au fost flori, aplauze, îmbrățișări și muzica fanfarei Poliției de Frontieră - elementele care au creat o atmosferă frumoasă la revenirea de la Paris acasă a eroilor Olimpiadei. Șefa statului, Maia Sandu, i-a felicitat și ea pe sportivi.
"Ne-ați reprezentat cu demnitate. Am trăit cu voi emoțiile fiecărei competiții și ați reușit să uniți Moldova." a declarat președinta Maia Sandu.
"A fost o primire foarte calduroasă, am spus că atâta susținere cum am avut aici, probabil n-am avut la nici o altă competiție. Mă bucur foarte mult că oamenii s-au unit, au venit, m-au felicitat, s-au bucurat din suflet pentru rezultatul și reușita mea." a spus Anastasia Nichita.
"Suntem mulțumiți de acest rezultat enorm, spun eu și aș vrea să încep cu aceea că, practic, am îndeplinit obiectivul pus anterior și asta ne bucură foarte mult. Este un stimul pentru generația tânără, că într-adevăr este posibil." a declarat antrenorul lotului de lupte feminine, Andrei Chiperi.
"Îmi face plăcere să constat că lumea din țara asta este atât de pasionată de sport. Noi îi bucurăm cu rezultate, iar ei vin să ne vadă, să facă poze cu noi... E armonie, discutăm, sunt multe emoții pozitive pe care vrem șu reușim să le oferim oamenilor." a afirmat Serghei Tarnovschi.
Republica Moldova a cucerit în premieră 4 medalii la Jocurile Olimpice. Pe lângă "argintul" Anastasiei Nichita și "bronzul" lui Serghei Tarnovschi, doi judocani - Denis Vieru și Adil Osmanov - au obținut, și ei, câte o medalie de bronz.
"Mă bucură mult că acești sportivi au creat atâta bucurie în inimele oamenilor, atât de tare i-au unit. E un lucru care trebuie să persiste în societatea noastră." a spus Nicolae Juravschi.
La Jocurile Olimpice de la Paris, Republica Moldova a fost reprezentată de 26 de sportivi în 10 genuri de sport.