Consilierii PAS au depus un denunț la Procuratură privind majorarea ilegală a tarifului la apă (VIDEO)
Consilierii municipali ai Partidului Acțiune și Solidaritate au depus astăzi un denunț la Procuratura Generală cu privire la majorarea ilegală a tarifului pentru apă și canalizare din municipiul Chișinău.
Consilierii PAS afirmă că decizia luată de CMC pe 24 noiembrie este ilegală și au fost comise încălcări grave. Aceștia susțin că tariful trebuie să fie corect și transparent, iar chișinăuienii trebuie să știe pentru ce plătesc.
Pe 24 noiembrie, Consiliul Municipiului Chișinău a aprobat un tarif temporar pentru apă. Potrivit deciziei, consumatorii casnici vor plăti 22,93 lei pe metru cub, iar consumatorii nerezidenți - 26,58 lei pe metru cub. Noile tarife sunt provizorii și se vor aplica până la emiterea unei decizii de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
Pentru majorarea tarifului la apă și canalizare au votat consilierii municipali din partea Partidului Socialiștilor, Partidului Social Democrat European, Partidului Comuniștilor, dar și câțiva consilieri neafiliați.