Social

Omorul din sectorul Râșcani: șeful IGM și adjuncții săi au fost demiși

Șeful Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), Mihai Vodă, și adjuncții acestuia au fost demiși în urma anchetei de serviciu inițiate după ce un cetățean străin a fost asasinat în iulie, în sectorul Râșcani al capitalei.

Ancheta internă desfășurată la Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a scos la iveală mai multe nereguli în gestionarea dosarului de solicitare de azil al cetățeanului turc, recent asasinat la Chișinău, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Printre problemele identificate se numără lipsuri în legislația care reglementează migrația și azilul, deficiențe în procedurile interne și o comunicare ineficientă între direcțiile IGM.

Ancheta a dezvăluit și neglijență în serviciu, cum ar fi întârzierea cu peste două luni a interviului obligatoriu pentru solicitantul de azil. Șase angajați ai IGM au fost investigați, iar în urma anchetei, ministrul de Interne a dispus retragerea din funcție a conducerii IGM și a altor șefi de direcție. Trei dintre cei investigați au demisionat.

Rezultatele acestei anchete vor fi transmise Procuraturii pentru continuarea investigațiilor penale în acest caz, precizează MAI.

Amintim că un cetățean turc în vârstă de 41 de ani a fost împușcat de șapte ori, pe 10 iulie, în timp ce stătea la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei. Acesta era urmărit la nivel internațional prin canale de Interpol, cu scopul de arest și extrădare pentru un șir de infracțiuni. Oamenii legii au deschis un dosar penal și examinează versiunea unei reglări de conturi. Detalii - AICI.

Cazul a ajuns și în atenția Parlamentului. Legislativul a anunțat după câteva zile de la tragedie o anchetă internă la IGM, după ce s-a constatat că instituția ar fi facilitat prezența cetățeanului turc asasinat pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, așa cum cetățeanul se afla în urmărire internațională, cererea lui de azil trebuia respinsă. Detalii - AICI.

Între timp, Parlamentul a aprobat la sfârșitul lunii iulie modificări la legea privind azilul în Republica Moldova. Conform noilor modificări, cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să se folosească de tertipuri juridice pentru a evita extrădarea din țara noastră și eschivarea de la răspundere penală. Detalii - AICI.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult