Albot evoluează în calificări la US Open
Tenismanul moldovean Radu Albot a făcut un pas spre tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la US Open. Compatriotul nostru, numărul 138 mondial în acest moment, l-a învins pe spaniolul Javier Barranco Cosano cu 6:1, 5:7, 6:4 și a acces în Turul doi preliminar.
Radu a dominat clar ostilitățile în primul set și l-a câștigat reușind break-ul de două ori. Barranco Cosano și-a revenit în setul secund, a echilibrat jocul și, după scorul de 5:5, a câștigat două game-uri, egalând la seturi. În decisiv, cel mai bun tenisman moldovean nu l-a mai lăsat pe spaniol să își valorifice șansele și s-a impus finalmente cu 6:4.
În cel de-al doilea tur preliminar, Albot îl va înfrunta pe francezul Luca Van Assche, tenisman clasat cu 27 de trepte mai sus în ierarhia mondială decât compatriotul nostru.
Reamintim că Radu Albot a mai răzbătut pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la US Open la 9 ediții diferite. Cea mai bună performanță a moldoveanului a fost cea din 2017, când a ajuns până în șaisprezecimile de finală.