Carburanții continuă să se ieftinească: motorina ajunge la cel mai mic preț din acest an
Prețul la carburanți scade constant în ultimele șapte săptămâni. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că, în cazul motorinei, s-a înregistrat cel mai mic preț din acest an.
Regulatorul în energetică subliniază că, în ultimele șapte săptămâni, motorina s-a ieftinit cu un leu și 86 de bani, iar benzina, cu un leu și 45 de bani.
Acest trend este determinat de scăderea nivelului cotațiilor Platts și de aprecierea leului față de dolar.
Potrivit ANRE, și în acest weekend prețurile la carburanți vor scădea. Astfel, un litru de benzină va fi mai ieftin cu nouă bani și va costa 23 de lei și 84 de bani, iar motorina va fi comercializată cu 20 de lei și 11 bani, cu șapte bani mai puțin