Social

Programul evenimentelor dedicate Zilei Independenței R. Moldova

Ziua Independenței Republicii Moldova este sărbătorită printr-un program cultural de excepție pe 26, 27 și 28 august. În Piața Marii Adunări Naționale vor evolua artiști de renume din țară, dar și de peste hotare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat pentru Moldova 1 că astăzi, 26 august, programul începe cu un concert de muzică electronică: formațiile Golan Hybrid, Magic Flowers, Subcarpați și Andrew Rayel.

În ziua de marți, 27 august, programul oficial începe la ora 08:00 cu depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”. La sfârșitul ceremoniei, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Dorin Recean vor face declarații de presă.

La ora 09:00, liderii, însoțiți de membrii Cabinetului de miniștri, deputați, deputați ai Primului Parlament, șefi ai instituțiilor publice centrale și locale, dar și cetățeni vor depune flori la monumentul domnitorului „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Presa va avea acces liber la ambele ceremonii solemne.

Premierul Dorin Recean îi va întâmpina, începând cu ora 11:00, la Casa Guvernului, pe președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis, și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, invitați de către șefa statului Maia Sandu să sărbătorească împreună cu cetățenii noștri Ziua Independenței Republicii Moldova.

La ora 12:10, cei patru oficiali vor susține declarații de presă comune. Înainte de eveniment, cei trei lideri baltici vor semna o declarație comună prin care își afirmă, încă o dată, sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La ora 13:10, președinții Lituaniei, Estoniei și Letoniei vor depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Seara, la 19:00, liderii Estoniei, Lituaniei și Letoniei vor urca pe scena din PMAN pentru a transmite mesajele de felicitare către cetățenii noștri.

Iar președinta Maia Sandu va susține discursul său de felicitare pe scena din PMAN în jurul orei 21:35, în format video.

În cadrul programului artistic din data de 27 august, de la ora 18:00, pe scenă vor evolua Orchestra Națională de Tineret din Moldova împreună cu Radu Dolgan, Vlad Fotescu, Felicia Dunaf, Ștefan Albu, Gicu Cimbir cu programul: „Țară mică - cântec mare: Muzica anilor ‘60-80”, Surorile Osoianu, Satoshi, Irina Rimes și interpreta suedeză Loreen, câștigătoarea Concursului Eurovision, la două ediții.

Ziua Independenței va fi sărbătorită la nivel național în toate satele și orașele noastre cu depuneri de flori, expoziții, competiții sportive, concerte și acțiuni comemorative dedicate aniversării a 33-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Pe data de 28 august, în Piața Marii Adunări Naționale, se va desfășura cel de-al treilea spectacol - pe scena din Piața Marii Adunări Naționale va cânta interpreta din România - Delia, trupele Alternosfera din Republica Moldova și Okean Elzy din Ucraina.

Toate concertele din PMAN încep la ora 18:00. Pe 27 august, vă invităm să sărbătoriți, alături de Moldova 1, Ziua Independenței Republicii Moldova.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult