Social

Acces mai ușor la serviciile de medicină urgentă: 41 de ambulanțe noi, distribuite în raioanele țării

Oamenii din mai multe raioane ale țării vor avea acces mai ușor la serviciile de medicină urgentă, după ce astăzi au fost distribuite 41 de ambulanțe noi. Proiectul are o valoare de 3,5 milioane de euro și este finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

gov.md
Sursa: gov.md

Ambulanțele sunt dotate cu echipamente medicale moderne și sisteme de comunicare radio de ultimă generație. Acestea vor fi distribuite în special în localitățile unde accesul la asistență medicală urgentă este adesea limitat.

„Ambulanțele merg în marea majoritate în zonele rurale, îmbunătățind condițiile de muncă, deoarece o autosanitară este oficiul, instrumentul de lucru al medicului urgentist. Doar 11 din ele rămân în capitală”, a declarat Ala Nemerenco.

Premierul Dorin Recean a precizat că prin aceste autosanitare statul va reduce timpul de deplasare a cadrelor medicale la pacienți.

„Vom construi capacitatea de a interveni și să fim la o distanță nu mai mare de 15 minute de pacientul pe care trebuie să-l salvăm. Astfel ca fiecare viață care poate fi salvată, să fie salvată”, a spus Dorin Recean.

În prezent, parcul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească are în dotare circa 500 de autosanitare, dintre care peste 70 la sută dintre acestea sunt uzate.

„Ne dorim și suntem ferm convinși că avem acest obiectiv de renovare a parcului auto de 20 la sută în fiecare an, suntem convinși că vom reuși în câțiva ani să renovăm parcul de autosanitare”, susține vicedirectorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Iurie Crasiuc.

Potrivit Ministerului Sănătății, în ultimii doi ani, au fost procurate peste 180 de ambulanțe, iar în următoarele luni urmează să fie distribuite încă 20 de autosanitare.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult