Discuții în controversă la Guvern în legătură cu „regimul de activitate independentă” a patentarilor
Discuții aprinse, astăzi, la Guvern. Controversele au apărut, după ce Ministerul Economiei a venit cu propunerea ca antreprenorii care încă mai activează pe bază de patentă să treacă la un „regim de activitate independentă”. Și de această dată, reprezentanții deținătorilor de patentă au venit la discuții, pentru a afla, cum vor putea să-și desfășoare munca în siguranță, după data de 1 iulie, atunci când valabilitatea patentelor expiră.
În timp ce reprezentanții deținătorilor de patentă se arată nemulțumiți de modificările impuse de autorități, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, susține că regimul de activitate independentă presupune impozitarea cu 1% din totalul vânzărilor, iar asta înseamnă mult mai puțin, decât în cazul activității pe bază de patentă.
„Deținătorii de patentă au plafonul vânzărilor anuale de 300 de mii de lei, activitatea independentă oferă un plafon de patru ori mai mare, de 1 milion 200 de mii de lei anual. Deci, de patru ori mai atractiv. Deci, este mai ieftin și mai accesibil. Este potențial de creștere”, spune ministrul Economiei, Dumitru Alaiba.
Chiar și așa, deținătorii de patentă nu sunt încântați de schimbările operate de minister. Ei se arată nemulțumiți de obligativitatea deținerii aparatelor de casă, începând cu luna iulie a anului curent.
Patentele urmează să expire la 1 iulie 2023. Pentru a face tranziția mai ușoară, autoritățile își propun să vină cu un ajutor. Potrivit ministrului Alaiba, există un program de granturi nerambursabile din partea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenorialului, în valoare de 10 mii de lei per deținător de patentă, care trece la regim de activitate independentă.
„Ceea ce facem noi acum este să oferim acele oportunități, care noi credem că cresc șansele acestor antreprenori să se dezvolte. Încercarea noastră este să avem această decizie și să o consultăm cât mai adânc cu cei care știu realitățile. Noi vrem să avem aportul lor și contribuția lor la această schimbare”, menționează ministrul Alaiba.
Patenta de întreprinzător este, în prezent, utilizată în activitățile de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri și pavilioane. De asemenea, este vorba despre comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor.