Percheziții în cazul omorului unui străin la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei
Oamenii legii au descins de urgență, în această seară, în cazul omorului unui cetățean străin, la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei, pe 10 iulie. Contactat, șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Victor Furtună, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” că perchezițiile au loc la o adresă din municipiul Chișinău.
„În contextul omorului care a fost comis la 10 iulie în sectorul Râșcani al capitalei, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că polițiștii, în comun cu procurorii din cadrul PCCOCS, efectuează pe moment acțiuni procesuale de urmărire penală”, anunță IGP.
Inspectoratul a precizat că va reveni pe 3 septembrie cu detalii privind rezultatele descinderilor.
Amintim că un cetățean turc în vârstă de 41 de ani a fost împușcat de șapte ori, pe 10 iulie, în timp ce stătea la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei. Acesta era urmărit la nivel internațional prin canale de Interpol, cu scopul de arest și extrădare pentru un șir de infracțiuni. Oamenii legii au deschis un dosar penal și examinează versiunea unei reglări de conturi.
Cazul a ajuns și în atenția Parlamentului. Legislativul a anunțat după câteva zile de la tragedie o anchetă internă la IGM, după ce s-a constatat că instituția ar fi facilitat prezența cetățeanului turc asasinat pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, așa cum cetățeanul se afla în urmărire internațională, cererea lui de azil trebuia respinsă. În urma anchetei, șeful Inspectoratului General pentru Migrație, Mihai Vodă, și adjuncții acestuia au fost demiși.
Reamintim în acest context că Parlamentul a aprobat la sfârșitul lunii iulie modificări la Legea privind azilul în Republica Moldova. Conform noilor modificări, cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să se folosească de tertipuri juridice pentru a evita extrădarea din țara noastră și eschivarea de la răspundere penală.