Extinderea cooperării economice dintre R. Moldova și Elveția, discutată la a opta reuniune interguvernamentală
Evoluția situației economice și a cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Elveția au fost discutate astăzi la cea de-a opta reuniune a Comisiei Interguvernamentale Moldo-Elvețiene de Cooperare Economică. Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba s-a referit la relațiile de colaborare bilaterală în domenii precum economia, comerțul, investițiile și securitatea cibernetică.
„Astăzi s-au discutat aspecte de la finanțe, agricultură, sectorul vamal, infrastructură, energie, securitatea cibernetică și digitalizare, educație, sănătate, turism și multe altele. Am vorbit despre cum putem fortifica și extinde legăturile economice și comerciale dintre cele două țări, cum putem valorifica un potențial imens în domeniul economic. Vrem să deschidem noi oportunități pentru investiții, exporturi care la rândul lor să creeze locuri de muncă foarte bine plătite”, a menționat Dumitru Alaiba.
Elveția este impresionată de viteza cu care se implementează proiectele în țara noastră, a subliniat secretara de stat a Departamentului Federal pentru Afaceri Economice, Educație și Cercetare din Elveția, Helene Budliger.
„Noi vrem să deveniți membru și să aveți accesul deplin pe piața europeană, să existe mobilitatea liberă a cetățenilor. Aceasta de fapt este o cale foarte lungă care noi am început-o acum sau ați început-o. Dar aceasta este foarte importantă și benefică pentru investitorii elvețieni în R. Moldova”, a spus Helene Budliger.
Amintim că, în anul 2023, Elveția s-a clasat pe locul 24 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 0,54% din valoarea comerțului total, care a constituit 69 de milioane de dolari.
Cea de-a noua reuniune a Comisiei Interguvernamentale Moldo-Elvețiene de Cooperare Economică va avea loc în 2025, în Elveția.