Începe sesiunea ordinară de primăvară a Parlamentului
Pe parcursul zilei, mai multe comisii parlamentare se întrunesc în ședințe. Printre proiectele ce vor fi discutate se regăsesc proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă, inițiativa privind răspunderea disciplinară a judecătorilor și activitatea inspecției judiciare, proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional, proiectul de lege privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice.
De asemenea, deputații urmează să examineze proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului.
Tot astăzi, Biroul permanent se va convoca în ședință pentru a stabili data primei ședințe plenare a Parlamentului din sesiunea de primăvară, precum și ordinea de zi a acesteia.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Iar sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.