Social

Numărul îmbolnăvirilor cu gripă și viroze înregistrează o continuă scădere în Republica Moldova

În Republica Moldova se înregistrează o descreștere continuă a numărului cazurilor de infecții respiratorii acute. Potrivit Ministerului Sănătății, în perioada 23-29 ianuarie au fost înregistrate 103 cazuri de gripă sezonieră, 11 052 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IARCS) și 409 – infecții respiratorii acute severe (SARI).

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Conform sursei citate, se atestă o tendință de reducere inclusiv a internărilor, în perioada menționată fiind spitalizate cu gripă 57 de persoane, iar cu IARCS – 279.

În total, în acest sezon, au fost confirmate 1 377 de cazuri de gripă, IARCS – 171 202 cazuri și SARI – 7 203.

Ministerul de profil reiterează, în acest context, importanța respectării în continuare a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă sezonieră și alte infecții respiratorii acute, precum evitarea aglomerațiilor; purtarea măștilor de protecție, în special în transportul public, respectarea distanței sociale; aerisirea periodică a încăperilor; respectarea igienei mâinilor, a etichetei tusei și strănutului, precum și vaccinarea antigripală.

La apariția primelor simptome specifice infecțiilor respiratorii – febră, tuse, strănut, dureri de cap, stare de slăbiciune, cetățenii sunt îndemnați să consultte medicul de familie.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult