Social

Programul Erasmus+: Reguli de aplicare pentru tinerii din R. Moldova

Tinerii din Republica Moldova care doresc să studieze peste hotare în cadrul programului Erasmus+ trebuie să țină cont de mai multe criterii, inclusiv să aibă un certificat de cunoaștere a limbii engleze. Tinerii pot aplica începând din anul 2, semestrul 1. Mai multe detalii au fost oferite la emisiunea „Bună Dimineața” de la Moldova 1.

„De regulă, la fiecare facultate este o persoană responsabilă care ghidează studenții pentru a aplica la acest program. Vorbim despre CV-ul, scrisorile de recomandare pe care le primește studentul, pe baza experienței avute în voluntariat și, deja, profesorul recomandă dacă studentul va face față în programul academic peste hotare și, bineînțeles, contează foarte mult notele. Poți aplica începând din anul 2, semestrul 1, respectiv anul 1, trebuie să fii un student/ studentă foarte exemplară, să ai note mari. Pentru program, de regulă, se iau de la 8,50 în sus mediile și tu depui dosarul, iar în baza dosarului tău te selectează pentru a aplica”, a explicat președinta ESN Moldova, Mădălina-Mihaela Antoci.

La rândul său, vicepreședinta ESN Moldova, Daniela Sclifos, susține că studenții au oportunitatea de a alege universitatea și țara în care doresc să studieze.

„Noi mai mult dorim să promovăm instituțiile noastre, dorim să promovăm ca tinerii să rămână acasă și să învețe, însă în cadrul universităților este acest program Erasmus+, în care tinerii care învață bine pot să meargă pe un semestru sau pe două să studieze în altă țară, în funcție de specialitate. Și, mă rog, deja ce aleg ei, dacă doresc sau nu. Și este acest mic concurs pe care ei ar trebui să îl treacă. Ulterior, dacă sunt acceptați, deja ei merg în acea țară și învață un semestru”.

Erasmus+ este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, iar studenții beneficiază și de o bursă lunară. La program pot aplica tinerii până la 35 de ani. Profesorii care sunt cadre didactice la universitate la fel pot să aplice la acest program și pot merge să predea la o altă universitate. Programul Erasmus+ se derulează în perioada 2021-2027.

Citește mai mult