Arest la domiciliu pentru viceprimarul orașului Soroca și arhitectul-șef, bănuiți de corupție
Viceprimarul municipiului Soroca și arhitectul-șef al orașului, bănuiți într-un dosar de corupție, vor sta 30 de zile în arest la domiciliu.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), instanța urmează să examineze demersul procurorilor privind arestul preventiv și în cazul secretarului Consiliului municipal Soroca, vizat în același dosar.
Aceștia ar fi favorizat agenți economici să încheie contracte cu municipalitatea contra unor remunerații.
De asemenea, funcționarii sunt bănuiți că ar fi trucat mai multe licitații în vederea câștigării acestora de către anumiți agenți economici.