Deputații se întrunesc joi în prima ședință plenară din acest an. Natalia Gavrilița, așteptată în plenul Parlamentului
Deputații se întrunesc joi, 2 februarie, cu începere de la ora 10:00, în prima ședință plenară din sesiunea ordinară de primăvară 2023. Pe ordinea de zi au fost incluse zece proiecte de legi și de hotărâre, inclusiv proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență în Republica Moldova, pe o perioadă de 60 de zile.
Potrivit Parlamentului, deputații vor examina joi, în prima lectură, proiectul de lege prin care se reglementează serviciile de finanțare participativă, precum și inițiativa legislativă care prevede modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și a ajutorului pentru perioada rece a anului. De asemenea, deputații vor examina modificări la Legea pentru aprobarea listei unităților ale căror terenului destinate agriculturii rămân în proprietate statului și la Legea cu privire la activitatea editorială. Un alt subiect inclus pe ordinea de zi vizează aderarea Republicii Moldova la Convenția privind facilitatea traficului maritim internațional (FAL).
Pe agendă mai figurează inițiativele legislative care vizează răspunderea disciplinară a judecătorilor și activitatea inspecției judiciare, precum și perfecționarea mecanismului de recuperare a cheltuielilor pentru asistența juridică de stat. De asemenea, vor fi examinate, în a doua lectură, modificări la Legea privind gospodăriile țărănești, la Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului și la Codul penal al Republicii Moldova.
În plenul Parlamentului vor fi reexaminate două proiecte de lege – cel prin care se propune revizuirea cadrului normativ privind nediscriminarea și asigurarea egalității și cel care vizează activitatea Avocatului Poporului.
Pe ordinea de zi a mai fost inclus proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență, precum și proiectul de hotărâre privind rechemarea din funcție a reprezentantului permanent al Parlamentului Republicii Moldova în Secretariatul Adunării Parlamentare a CSI.
Amintim că membrii Cabinetului de miniștri au votat, în cadrul ședinței de astăzi, 1 februarie, pentru prelungirea stării de urgență în Republica Moldova cu încă la 60 de zile, la recomandarea Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Autoritățile își argumentează hotărârea aprobată prin războiul din Ucraina, necesitatea de gestionare a crizei refugiaților și de asigurare a securității energetice a Republicii Moldova.